A sosit timpul să discutăm despre ultimele creșteri de dividend din acest an.
Acesta va fi, foarte probabil, ultimul articol din această serie deoarece are cele mai puține vizualizări și nu v-a captat atenția așa de mult precum speram.
Dar înainte de a discuta despre creșteri, haideți să ne uităm în spate și să vedem ce dividende au fost crescute în octombrie:
Am avut câteva creșteri de dividend interesante în lista de peste 250 de companii pe care o monitorizez, cea mai mare fiind a celor de la V cu peste 15%.
Au mai avut creșteri de două cifre cei de la AFG, BRO și LECO.
GRC, NWN și SCL au oferit creșteri relativ mici/anemice.
VFC a mai anunțat o tăiere de dividend, iar dacă comparăm cu anul trecut, dividendul a scăzut cu peste 82%.
Am avut și 4 companii ce nu au anunțat o mărire de dividend (încă): BKH, CCI, SXT și UL.
Haideți să trecem și la măririle de dividend din decembrie, dar mai întâi câteva mențiuni:
1) Dividendele nu sunt garantate, iar aceste creșteri de dividend cu atât mai puțin. Există șanse ca acest calendar să nu se respecte în totalitate.
2) Companiile cu creșteri multiple de dividend într-un an (O, WPC, SPG etc.) apar o singură dată (în luna când cresc prima oară dividendul)
3) Există companii ce nu au un tipar anume de creștere al dividendului în ultimii ani, mai ales cu Covid-ul, așa că am luat fie luna cea mai frecventă din istoria lor ori luna cu cea mai recentă creștere (în funcție de cât haos am găsit)
4) NU LUAȚI GRAFICELE DE MAI JOS DREPT RECOMANDARE DE ACHIZIȚIE/VÂNZARE (reprezintă doar un punct de plecare în evaluarea companiilor, în cel mai bun caz - faceți-vă temele/munca de cercetare)
În ordinea numerelor de pe tricou:
1) Începem cu ABM Industries Inc. (ABM), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 56 de ani consecutivi, are un randament de aproximativ 2.2% și un Dividend Growth Rate (DGR) în ultimii 3 ani de 2.7%:
Graficul DYC arată în felul următor:
Conform acestui grafic, ABM nu pare nici prea scumpă, dar nici prea ieftină.
2) Cea de-a doua companie este Abbott Laboratories (ABT), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 51 ani consecutivi, are un randament de 2% și un DGR3 de 10.8%:
Graficul DYC arată în felul următor:
ABT a fost foarte scumpă de prin 2020 până pe la începutul acestui an, dar a mai coborâț în preț în ultimele luni. Totuși, nu este nici scumpă, dar nici ieftină, momentan.
3) Următoarea companie este The AES Corporation (AES), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 12 ani consecutivi, are un randament de 4% și un DGR3 de 5%:
Graficul DYC:
Strict conform acestui grafic, AES pare subevaluată, iar evoluția ei a fost foarte interesantă: ieftină pentru scurt timp în perioada Covid-ului, apoi scumpă rău pentru vreo 2 ani, iar acum a scăzut foarte mult în preț, dar și-a revenit puțin în ultimele săptămâni.
4) Următoarea companie este Amgen Inc. (AMGN), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 12 ani consecutivi, are un randament de 3.2% și un DGR3 de 10.2%:
Graficul DYC:
Strict conform acestui grafic, AMGN pare subevaluată, dar am avut momente mai bune de achiziție în prima jumătate a acestui an.
5) Și cei de la Broadcom Inc. (AVGO) ar trebui să își mărească dividendul în decembrie. Ei au un record de creștere a dividendului în ultimii 13 ani, au un randament de 1.9% și un DGR3 de 14.7%:
Graficul DYC:
Strict conform acestui grafic, AVGO este scumpă ca naiba (căderea de la finalul graficului se datorează faptului că nu au declarat încă dividendul pentru Q4).
6) Continuăm lista cu Franklin Resources, Inc. (BEN), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 43 de ani consecutivi, are un randament de 5.1% și un DGR3 de 3.6%.
Graficul DYC:
BEN este foarte subevaluată, strict conform acestui grafic, de pe la jumătatea lui 2020 încoace. Managerii de fonduri/active nu o duc prea bine, în ultimul timp.
7) Următoarea companie de pe listă este Bristol-Myers Squibb Co (BMY). Ei și-au mărit dividendul pentru 14 ani consecutivi, au un randament de 4.7% și un DGR3 de 9.2%:
Graficul DYC arată în felul următor:
Strict conform acestui grafic, BMY pare subevaluată și se află într-o scădere de aproximativ un an.
8) Următoarea companie de pe listă este Ecolab Inc. (ECL), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 31 de ani consecutivi, are un randament de 1.1% și un DGR3 de 3.7%:
Graficul DYC arată în felul următor:
Strict conform acestui grafic, pare că ECL a ieșit din zona de subevaluare și au fost ocazii mai bune la final de 2022/început de 2023 de a o achiziționa.
9) Următoarea companie de pe listă este Edison International (EIX), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 20 de ani consecutivi, are un randament de 4.5% și un DGR3 de 4.7%:
Graficul DYC:
Strict conform acestui grafic, EIX pare subevaluată de vreo 3 ani de zile, dar analizați lucrurile cu atenție!
10) Continuăm cu Eastman Chemical Company (EMN), o companie ce și-a mărit dividendul pentru 13 ani consecutivi, are un randament de 3.9% și un DGR3 de 6.5%:
Graficul DYC: