Dacă tot am scris un ghid complet despre cum investim la bursă, m-am gândit să scriu unul și despre strategia pe care o urmez: Dividend Growth Investing (DGI).
Deși am mai povestit cu alte ocazii despre anumite aspecte legate de DGI, vreau să le organizez mult mai bine într-un singur articol. Plus de asta, sunt extrem de mulți oameni care nu înțeleg pe deplin ce înseamnă Dividend Growth Investing și ratează complet conceptul de "growth" și investesc în tot felul de mizerii cu randamente obscen de mari care sunt pline de probleme și ajung să își taie dividendul, iar ei pierd mulți bani și timp complet aiurea.
Luați-vă o ceașcă de cafea/ceai și haideți să începem că avem multe de povestit.
Înainte de a începe, vreau să vă recomand cu tarie să nu urmați această strategie dacă nu aveți timpul sau cheful necesar să analizați o companie și să stați cu nasul în cifre și rapoarte.
Așa cum afirm de nenumărate ori, 99% din voi veți ieși mult mai bine pe termen lung dacă veți investi în câteva ETF-uri solide precum IWDA/VWCE/VUAA/CSPX etc. Deși mi-am asumat faptul că lumea îmi va copia mișcările/portofoliul odată ce îl voi face public (și nu e nimic în neregulă să faceți asta când sunteți la început), vreau să subliniez foarte clar că niciodată nu veți avea succes cu această strategie până nu vă veți dezvolta propriul stil și propriile analize. Abia atunci veți avea încredere deplină în tranzacțiile pe care le faceți și veți putea dormi liniștiți.
Mai mult, nu uitați că dividendele nu sunt garantate și pot oricând să fie micșorate sau tăiate, companiile nu vă sunt datoare cu absolut nimic. Dividendele au cam căzut în dizgrație în ultimul deceniu în care am avut un bull run incredibil, dar pe măsură ce se prefigurează o recesiune/criză, acestea încep să apară din ce în ce mai des în atenția investitorilor. Nu uitați că dividendele sunt incredibil de importante și peste 80% din companiile din S&P500 plătesc dividende:
Observați că m-am legat doar de timpul/cheful vostru și nu am zis nimic despre sumele necesare, deși sunt unele voci care afirmă că această strategie ar fi pentru cei cu bani mulți.
Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr, așa cum am demonstrat în acest articol. Nu există strategie de investiții pe pământul ăsta unde contribui cu 100 EUR și scoți milionul într-un timp rezonabil cu un risc cât mai mic. Da, începutul va fi greu, abia în câțiva ani buni veți începe să aveți rezultate palpabile în ceea ce privește dividendele și bulgărele dobânzii compuse va fi pus în mișcare, dar lucrul acesta este valabil la orice strategie solidă de investiții, bunăstarea nu apare peste noapte.
Evident că cu cât contribui cu mai mulți bani, cu atât vei primi mai multe dividende, dar nu faceți greșeala să desconsiderați această strategie, nu luați de bune toate prostiile de pe internet unde nu știu ce crypto a crescut 1000X, ăla se numește gambling/loterie, auziți doar de cei puțini cărora le-a ieșit și nimic despre milioanele care au pierdut.
Bun, acestea fiind zise, haideți să vedem ce presupune mai exact strategia bazată pe dividende în creștere (Dividend Growth Investing).
Dar înainte să descriu strategia, haideți să încep cu ce nu este DGI:
* DGI nu este strategia unde cumpărăm companii ce au randamente obscen de mari (10-20%), așa numitele Yield traps, pentru că aceste companii au probleme mari, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, iar dividendele nu sunt sustenabile
* DGI nu este strategia unde investim pur și simplu în companii ce oferă dividende și nu au o politică coerentă de creștere a acestora în timp. Acea strategie se numește doar Dividend Investing. Mă tot întreabă oamenii de ce nu investesc și pe BVB. Motivul este simplu: dividendele pe BVB sunt complet haotice, au 0 predictibilitate și nu poți să îți faci niciun plan bazat pe ele (astăzi primești dividendul X, la anul primești 2X, iar peste 2 ani primești X/4). Totodată, la momentul scrierii acestui articol, nu există companie pe BVB care să își fi mărit dividendele timp de 10 ani consecutivi. Poate vor fi pe viitor, m-ar bucura teribil. Până atunci, banii mei n-au ce căuta pe piața locală.
* DGI nu este strategia unde cumpărăm companii cu 0 perspective de viitor și nu este antiteza companiilor "growth" așa cum mulți au impresia - este și complet stupid dacă stați 2 secunde să analizați chestia asta: o companie ce nu își poate crește veniturile în timp, va fi incapabilă să susțină un dividend și să îl crească timp de decenii. Sigur, unele pot apela la anumite artificii financiare: cresc dividendele cu o rată stupid de mică sau se îndatorează aiurea, dar chestia asta nu ține la nesfârșit, iar o companie ce nu are o bază sănătoasă și solidă și un avantaj competitiv serios, nu va fi capabilă să își crească veniturile/profiturile pe termen lung și să plătească un dividend și cu atât mai puțin nu va fi capabilă să plătească și să crească un dividend timp de zeci de ani.
Așadar și prin urmare... ce este Dividend Growth Investing (DGI)?
Nu cred că există o definiție universal valabilă, dar DGI reprezintă strategia prin care achiziționăm companii care și-au crescut dividendul în mod constant în ultimii ani (fie că vorbim de ultimii 5, 10, 15 ani etc) și care pot, pe viitor, să continue să își crească dividendul și sa ne ofere un cashflow din ce în ce mai mare și să ne crească puterea de cumpărare în momentul când oprim contribuțiile. Deși sunt binevenite, creșterile de preț ale acestor companii nu sunt în planul principal (iar în faza de acumulare ar trebui să ne rugăm divinității să avem parte de prețuri cât mai mici pentru a ne achiziționa viitorul la reducere).
Istoric vorbind, aceste companii, în general, sunt companii mai stabile/mature ce țin pasul sau chiar reușesc să bată S&P500 cu o volatilitate mai scăzută (dar nu acesta este obiectivul principal al acestei strategii, eu prefer oricând un portofoliu DGI de 300k ce generează 20.000 USD anual decât un portofoliu S&P500 de 400k ce generează 7.000 USD, să zicem):
Iar în cazul unei recesiuni/crize sau al unei piețe care stagnează, dividendele încep să "strălucească" cu adevărat deoarece sunt mai puțin volatile decât cotațiile acțiunilor:
În general, aceste companii sunt domiciliate în SUA, deoarece acolo dividendele sunt privite cu mult respect, dar putem găsi companii care să se potrivească acestei definiții și în alte țări (mai ales Canada și țări din Europa precum UK, Franța, Germania, Elveția etc. - atenție însă la taxele aferente pentru toate aceste țări, analizați cu atenție)
Avantajele DGI:
* așa cum am menționat mai sus, companiile pe care le cumpărăm în cadrul acestei strategii au ajuns la un anumit nivel de maturitate, sunt capabile nu numai să plătească un dividend, dar să îl și crească pentru decenii, așadar au un model de business impecabil și un avantaj competitiv foarte mare. Astfel, ele sunt ceva mai puțin volatile în comparație cu o companie nouă, la modă, ce poate crește sau scădea zeci de procente, uneori în câteva zile.
* implementată cum trebuie, această strategie pune bazele unei bunăstări perpetue ce poate fi pasată mai departe generațiilor următoare
* mentalitatea va fi de buy and hold (atenție, nu buy and forget), iar cu cât facem mai puține tranzacții, cu atât vom avea mai puține șanse să facem prostii
* și pentru că am vorbit de buy & hold, atunci când vine vorba de DGI, vom vinde foarte rar o acțiune, posibil niciodată, deoarece ne bazăm pe dividendele generate de acea companie și nu de prețul său din acel moment. Astfel, putem să ignorăm evoluția prețului acțiunilor (nu ne pasă atât de tare dacă ceva scade cu 20-30%, dividendele vor veni în continuare) și putem trece mult mai ușor peste o recesiune/criză
* odată ce ajunge să genereze suficient de multe dividende pentru a ne susține stilul de viață și oprim contribuțiile, dividendele de la aceste companii vor crește, în general, cu o rată mai mare decât inflația (aceste companii reprezintă, probabil, cel mai bun hedge împotriva inflației), iar astfel puterea noastră de cumpărare va crește
* strategia ține destul de bine pasul cu performanța S&P500 într-un bull market precum cel din ultimul deceniu, iar în momentele de criză sau când piața stagnează pentru ani de zile (momente de care nu am avut parte în ultimul deceniu și ne-am învățat cam prost, iar mulți vor fi complet luați prin surprindere când se va întâmpla asta, din păcate), dividendele noastre vor cumpăra mai multe acțiuni, iar randamentele vor fi spectaculoase pe termen lung
* taxe scăzute - acest lucru este valabil pentru puțini oameni pe planeta asta, iar românii au parte de cele mai mici taxe atunci când vine vorba de acordul nostru cu SUA (10%) sau de taxele plătite pe dividende, în general (5%) - acest lucru se poate schimba oricând, evident. Un lucru pe care extrem de puțini oameni îl știu (și pe care nici eu nu îl știam corect până acum câteva luni) este legat de faptul că un ETF domiciliat în Irlanda ce urmărește S&P500, de exemplu VUAA sau CSPX, primește doar 85% din dividendele plătite de acele companii (dacă dețin peste 10% din companie, caz rar, dividendele sunt taxate doar cu 5%). Dacă alegem un ETF cu distribuire, mai plătim încă 5% din dividendele distribuite de ETF la ANAF pentru un total de 19.25% (15% + 5% din 85%).
Dezavantajele DGI:
* un mare dezavantaj este reprezentat de timpul investit în analiza companiilor - dacă vrem să implementăm strategia corect, va trebui să ne facem temele cât mai bine, altfel performanța noastră va avea de suferit în comparație cu cineva care investește într-un ETF și petrece 5 minute/lună. Iar chiar dacă ne facem temele bine, tot există un risc să nu avem cele mai bune performanțe. Sigur, există multe bloguri și multe canale de Youtube, mai ales în afară, ale căror achiziții le putem imita, dar pe termen lung nu va fi bine dacă nu ne dezvoltăm propriul stil și nu luăm propriile decizii
* un alt dezavantaj este reprezentat de diversificarea mai mică în comparație cu un ETF, însă putem remedia acest lucru în timp - eu am în momentul de față peste 90 de companii în portofoliu și mi-am creat propriul ETF, practic
* taxele - deși am povestit mai sus cum acestea pot reprezenta un avantaj când vine vorba de un ETF ce urmărește strict S&P500, ele pot fi mai mari față de un ETF ce urmărește economia mondială (deși nu am studiat toate acordurile Irlandei cu restul lumii, posibil ca un ETF precum VWCE/IWDA să aibă taxe mai mici pe dividendele din toate țările, per ansamblu)
* dividendele nu sunt garantate, companiile pot și vor micșora sau tăia dividendul, nu uitați că nu vă sunt datoare cu nimic și vor recurge la această măsură atunci când situația este disperată
* dividendele nu reprezintă bani gratuiți, nu apar din aer, nu este niciun proces magic la mijloc. Odată ce o companie plătește un dividend, acei bani nu mai sunt la dispoziția ei. Mulți novici au impresia că o companie trebuie să investească 100% din banii disponibili în dezvoltarea sa, dar adevărul este că puține inițiative vor aduce un randament bun, restul vor fi făcute aproape degeaba (de exemplu, dacă mâine Coca Cola își triplează numărul reclamelor, asta nu înseamnă că oamenii vor bea subit de două ori mai multe sucuri... acei bani puteau fi distribuiți acționarilor sau folosiți pentru share buybacks, dacă acțiunea era subevaluată - randamentul ar fi fost mult mai bun)
Fără a pretinde că știu sau urmez eu rețeta perfectă, vă voi expune cam care sunt criteriile acceptate de cei mai mulți oameni care urmează această strategie în urma parcurgerii a sute de articole și bloguri din această nișă, criterii pe care și eu încerc să le urmez cu sfințenie.
1) Punctul de plecare este reprezentat de numărul de ani consecutivi în care o companie și-a crescut dividendul.
Unii oameni aleg să investească în companii ce și-au crescut dividendul pentru măcar 5 ani de zile, alții le aleg pe cele care și-au crescut dividendul în ultimii 10 ani, alții poate sunt mai stricți și merg pe companii ce și-au crescut dividendul în ultimii 15-20 de ani și așa mai departe.
Eu unul mi-am setat aici un criteriu de minim 10 ani de creștere a dividendului. Încerc, pe cat posibil, să respect acest criteriu, dar uneori mai fac excepții, în funcție de companie (ex INTC/ABBV/STOR etc.)
De ce 10 ani? Ei bine, atunci când am început să mă informez prin 2018 și să investesc efectiv în 2019, cei 10 ani prindeau cumva marea criză din 2008-2009, iar o companie care a reușit să își crească dividendul în acele vremuri tulburi era, foarte probabil, o companie de calitate. Nu mai vorbesc de faptul că acest record este și mai valoros dacă compania a reușit să treacă peste martie 2020 cu bine și să își mărească dividendul în continuare.
Aceste companii au diferite denumiri precum: Dividend Challenger (5+ ani de creștere a dividendului), Dividend Contenders (10-24 ani), Dividend Champions/Aristocrats (25+ ani și/sau parte din S&P500), Dividend Kings (50+ ani)
Multi critici ai strategiei DGI ar afirma aici că prin acest criteriu, elimin multe companii care pot avea succes pe viitor, dar care nu acordă dividende acum și îmi limitez universul investițional.
Am un singur lucru să le spun: au perfectă dreptate. Dar un investitor de succes nu trebuie să fie neaparat cineva care inveșteste în absolut orice pe planeta asta, sunt atâtea stiluri și strategii de investiții, încât dacă urmăm un plan pus la punct, aceasta “limitare” cade în planul secund, din punctul meu de vedere.
Există investitori de succes care investesc doar în companii canadiene sau investitori care nici nu vor să audă de companii din țări cu regimuri totalitare sau investitori care nu vor investi niciodată în companii petroliere sau din domeniul tutunului șamd. E perfect ok, e perfect normal, fiecare știe cel mai bine situația sa și cu ce este si nu este confortabil, important este să ne punem la punct strategia și să nu ne abatem de la ea pentru ultimele chestii la modă.
Revenind la oile noastre, va sugerez să parcurgeți și acest articol unde povestesc cum analizez o companie și lista pe care o folosesc drept punct de plecare.
2) Randamentul dividendului este un alt criteriu foarte important atunci când urmăm strategia DGI (și pe cale de consecință este foarte important să achiziționăm întotdeauna o companie la un preț cât mai bun/corect, dar asta e valabil la aproape toate strategiile solide de investiții)
Deși nu există ceva bătut în cuie, eu consider că intervalul propice pentru randamentul dividendului este undeva între 2-4%.
Orice companie ce are un randament mai mare trebuie analizată cu atenție sporită pentru că putem avea parte de probleme pe viitor și o tăiere de dividend va fi inevitabilă.
Orice este sub acel interval ar trebui să aibă o rată de creștere a dividendului foarte mare ca să merite atenția mea.
Am mai avut întrebări pe marginea acestui subiect și am discutat mai multe în acest articol legat de cât investim ca să trăim din dividende.
3) Rata de creștere a dividendului (Dividend Growth Rate - DGR) este criteriul care pune termenul de "growth" în Dividend Growth Investing și este incredibil de importantă. Dacă dividendele nu sunt crescute, nu avem DGI, practic.
Aici sunt multe lucruri de povestit: în funcție de obiective și momentul vieții în care se află, unii oameni aleg mai multe companii cu un randament mic, dar cu un DGR mare, alții aleg companii cu un randament mai mare, dar cu un DGR mai mic și tot așa. Dacă facem un calcul, iată cum ar arăta o comparație între 100 USD investiți într-o companie cu un randament de 2% ce își crește dividendul cu 10% versus o companie cu un randament de 5% ce își crește dividendul cu 3% (ignorăm prețul acțiunii pentru a simplifica calculele):
Observăm că prin anul 15, compania cu un randament mai mic începe să genereze dividende mai multe, dar până atunci, compania cu randament mai mare domină lucrurile.
Ați fi tentați să trageți concluzia că e mai bine să ne umplem portofoliul cu entități ce au un randament mic acum, dar un DGR mare. Răspunsul este: depinde. Sunt rare cazurile în care o companie reușește pentru 30 de ani să își crească dividendele cu 10%/an și sunt multe variabile la mijloc pe care nu le putem cuprinde într-o simulare de acest gen, viața este complexă și se pot întâmpla multe lucruri. Totodată, rețineți ceva foarte important: banii de astăzi au o putere de cumpărare mult mai mare decât cei de peste 20-30 de ani. Putem avea cazuri în primii ani din graficul de mai sus când avem crize/recesiuni, iar dividendele de la companiile cu randament mare vor fi mai mari și mai utile pentru a reinvesti mai mult.
Vreau să deschid o paranteză și să vorbesc despre cele 9 zone în care se poate afla o companie (tickerele de mai jos sunt doar exemple, companiile pot oricând să treacă dintr-o zonă în alta):
|
DGR Yield |
Low (<3%) | Medium (3-6%) | High (>6%) |
| Low (<2%) | ABM, WMT, DOV | ABC, BDX, CHD | V, MA, LOW, MSFT |
| Medium (2-4%) | MDU, CAH, DUK | CHRW, CL, INTC | ABBV, ATO, MRK |
| High (>4%) | MMM, NNN, VZ | BTI, MO, LEG | STOR, PETS, BEN |
Avem zona roșie ce cuprinde companii cu un randament mic și o rată anemică de creștere a dividendului. Aici intră, de obicei, companii din domeniul utilităților publice sau orice altă companie populară precum WMT, dar care nu își crește dividendul prea mult. Evit pe cât posibil această zonă.
Zonele portocalii încep să devină oarecum interesante și în cazuri rare cumpăr ceva din această categorie.
Zonele galbene sunt cele din care voi face probabil cele mai multe achiziții. Evident că aș vrea să cumpăr cât mai multe din zonele verzi, dar o companie stă destul de puțin în acele zone și trece relativ repede înapoi în zonele galbene. Aici vom regăsi toate combinațiile: randamente mari cu creșteri mici, randamente medii cu creșteri medii și randamente mici cu creșteri mari.
Zonele verzi conțin companii ce rar rămân acolo, dar aceste companii au nevoie de o atenție sporită pentru că putem avea parte de o capcană și compania pe care o credeam minunată să fie de fapt o dudă.
Astfel, eu am ales să merg pe o cale de mijloc: să am un mix între companii cu un randament mare acum, dar un DGR mai mic, companii cu un randament mediu și un DGR mediu și companii cu un randament mic, dar un DGR mare. Încerc, așadar, să cumpăr cât mai multe companii din zonele verzi și galbene, rar voi lua din zonele portocalii și evit, pe cât posibil, zonele roșii.
4) Următoarele criterii sunt Earnings/Share (EPS) Payout Ratios și Free Cash Flow (FCF) Payout Ratios. EPS Payout Ratio este mult mai popular, dar mie îmi place mult mai mult FCF/Share Payout Ratio pentru că oferă o imagine mai clară a situației financiare a companiei și a sustenabilității dividendului. Lucrurile sunt simple: ori ai bani să plătești dividendul, ori nu, iar FCF/Share este mult mai relevant la acest capitol (atenție la companiile din domeniul utilităților - ele au investiții/CAPEX mari și FCF negativ, de obicei, la REIT-uri - uitați-vă la FFO/AFFO și la companiile din domeniul bancar).
În general, aș vrea ca EPS Payout Ratio să fie undeva între 40-60%, iar FCF Payout Ratio undeva între 50-70% maxim. Avem excepții precum MO care oferă o bună parte din ce generează înapoi acționarilor pentru că țigările sunt incredibil de ieftin de produs și nu au costuri prea mari cu Research & Development sau REIT-urile care sunt obligate să distribuie minim 90% din venituri.
5) Debt to Capital este un alt criteriu important (unii folosesc Debt to Equity), criteriu care ne oferă o imagine asupra nivelului datoriei unei companii. În general, prefer să am companii cu un Debt/Capital între 30-60% și voi analiza mult mai atent orice companie ce este peste nivelul de 60%. Evident, nu înseamnă că o companie fără datorii este cea mai minunată din lume, dar măcar nu trebuie să îmi fac griji cu privire la un eventual faliment.
6) Ultimul criteriu este P/E Ratio, un criteriu extrem de popular, dar extrem de inutil atunci când este privit în vid/izolat. Observați că îl menționez abia la final. Atunci când m-am apucat de investiții, încercam să nu cumpăr nimic ce avea un P/E mai mare de 20-25, dar pe măsură ce am căpătat mai multă experiență și m-am mai documentat, am realizat că indicatorul este inutil de unul singur.
Dacă afirm că entitatea X are un P/E de 30, nu am spus mare lucru. Sigur, puteți compara cu P/E S&P500 pe termen lung, care e în jur de 15-17 și puteți concluziona că este "scumpă", dar cam atât.
Putem avea companii cu un P/E de 30 ce sunt ieftine și putem avea companii cu un P/E de 10 ce sunt scumpe.
Eu aleg să analizez acest indicator în felul următor: mă uit pe datele financiare din ultimii 10-11 ani ai companiei și încerc să văd cam care este P/E mediu în acel interval de timp (piața are întotdeauna dreptate pe termen lung), iar apoi încerc să mă uit și la principalii competitori și să văd cum stau lucrurile acolo. Astfel, pot să îmi formez o imagine de ansamblu, iar o companie cu un P/E de 30 poate fi ieftină dacă în ultimii 10 ani s-a tranzacționat la un P/E de 35, iar competiția la un P/E similar, în timp ce o companie cu un P/E de 10 poate fi scumpă, dacă istoric s-a tranzacționat la un P/E de 5, iar competiția la un P/E de 7, să spunem.
Cheia este să nu privim niciodată acest criteriu în vid că nu ne spune mare lucru. Priviți lucrurile mereu într-un context mai larg.
Cam acestea ar fi criteriile, dar atenție că ele vin ca o completare a analizei fundamentale, nu o înlocuiesc. Nu analizați strict aceste criterii, ele nu vă spun întreaga poveste, întotdeauna încercați să vă faceți temele cum trebuie și să parcurgeți rapoartele anuale din scoarță în scoarță.
Următoarea întrebare care s-ar pune este legată de câte acțiuni ar trebui să cumpărăm?
Răspunsul este: depinde câte companii poți urmări/monitoriza/analiza. Dacă ajungi să ai tickere în portofoliu la care nu știi numele întreg al companiei și domeniul de activitate, ăsta este cel mai bun semnal că ai prea multe companii și ar fi cazul fie să mai tai din ele, fie să dedici mai mult timp acestei părți de monitorizare.
Știu că cele mai multe voci spun că nu ai nevoie de mai mult de 20-30 de companii în portofoliu și până și alea ar fi prea multe și ar trebui să te concentrezi și să investești doar în cele mai bune idei ale tale.
Eu aleg să nu fiu de acord cu abordarea asta dintr-un singur motiv: cele mai bune idei ale mele s-ar putea să fie niște dude peste 10-20 de ani. Presupunând că aș analiza tot universul companiilor care își măresc dividendul de minim 8-10 ani, tot nu am de unde să știu ce ne rezervă viitorul.
Nu mulți oameni ar fi pariat pe o companie precum AAPL sau AMZN acum 10-15 ani și cu siguranță nu ar fi fost printre "ideile lor bune", dar chiar și un procent de 1-2% din portofoliu investit în aceste companii te-ar fi făcut foarte fericit în ziua de azi.
Habar n-am dacă asta este abordarea corectă sau nu, dar eu asta aleg să fac. Poate dintre ideile mele, cea cu numărul 37 și 52 se vor dovedi a fi cele mai bune peste ani, doar timpul îmi va putea spune peste decenii.
Continuarea ar fi: dar cum ții pasul/monitorizezi atâtea companii, dacă ajungi să deții 40-50-100+?
Foarte simplu: nu le monitorizezi, cel puțin nu în sensul clasic în care ați putea crede. Strategia DGI presupune o abordare extrem de pasivă și vindem doar când dividendul este tăiat. Cele mai importante lucruri de monitorizat pentru mine sunt rapoartele anuale și creșterile de dividend ale companiilor.
Ele îmi oferă 99% din informațiile necesare, iar pentru restul de 1% urmăresc/mă abonez la secțiunea de Investor Relations (sau puteți să vă faceți un portofoliu pe Seekingalpha.com unde veți primi știri despre companii - 99% sunt gunoaie, însă, atenție).
Nu am nevoie de tot felul de știri/analize de 2 bani făcute de toți dobitocii de la bănci/fonduri de investiții sau de analiștii lui pește prăjit, nu am nevoie de cancan, nu am nevoie să știu că nu știu ce CEO/CFO a plecat sau și-a înșelat soția, acestea lucruri reprezintă doar zgomot inutil pe care încerc să îl evit.
Încerc să investesc în "companii pe care până și un idiot le-ar putea conduce pentru că într-o bună zi, unul va ajunge cu siguranță să o facă", cum ar spune Buffett.
Dacă cineva ar fi fost în comă în ultimii 3 ani și s-ar trezi brusc și și-ar arunca un ochi pe portofoliul meu, ar putea să tragă o grămadă de concluzii strict din ratele de creștere ale dividendelor. Ar putea, de exemplu, să vadă că MMM își crește dividendul de 3 ani cu 1-2%, deci are parte de vremuri tulburi, ar putea să vadă că UPS o duce foarte bine și și-a crescut cu 49% dividendul în 2022 sau că MS și l-a dublat în 2021 șamd.
Nu se întâmplă lucruri atât de importante de la o zi la alta sau de la o săptămână la alta sau de la un trimestru la altul. Faceți un pas în spate și priviți imaginea de ansamblu: vedeți ce se întâmplă de la un an la altul pe termen de cel puțin câțiva ani, nu vă pripiți și nu vă alarmați aiurea.
La final, discutăm despre managementul riscului, cel mai important lucru în investiții (între noi fie vorba, dacă achiziționați un curs de investiții sau citiți despre vreo strategie de investiții și nu vedeți nimic menționat despre managementul riscului, puteți să fiți siguri că parcurgeți un material de foarte slabă calitate).
Iată ce măsuri am luat eu și ce management al riscului am:
1. Niciodată nu investesc mai mult de 15-20% într-un singur sector. Crizele afectează sectoarele într-un mod diferit (unele sunt afectate mai puțin, altele mai mult), așadar nu vreau să am norocul să fiu expus doar unor sectoare care pot fi grav afectate la următoarea criză economică (mi se pare amuzant cum toată lumea se ferea de sectorul energetic prin 2020, iar acum sunt toți fierți pe aceste companii, nu vă schimbați alocările/strategiile după cum bate vântul).
2. Niciodată nu investesc mai mult de 3-5% într-o singură companie. Oricât de bine ar arăta compania/cifrele, oricât de mare ar fi potențialul ei, niciodată nu îi voi aloca mai mult de 5% din portofoliu și încerc să fiu mereu în jurul valorilor de 2-3%. Astfel, în caz de faliment, voi suferi o pierdere minusculă, ce poate fi ușor contrabalansată de celelalte companii. Diversificarea contează și este extraordinar de importantă.
3. Pe cale de consecință, încerc să nu am niciodată mai mult de 3-5% din dividendele totale generate de o singură companie. Raționamentul este același: dacă acel dividend este micșorat sau eliminat complet, nu vreau ca portofoliul meu să fie afectat foarte tare.
4. Vreau ca veniturile companiilor în care investesc să vină din toată lumea. Ați observat, probabil, faptul că încerc să construiesc un portofoliu care să nu aibă toate veniturile în SUA și să fie un echilibru între SUA și restul lumii.
5. Vând orice companie care și-a tăiat/micșorat dividendul. Astfel, redistribui fondurile în alte companii și încerc să minimizez pierderea. (aici am făcut o excepție pentru SPG cu situația specială din jurul pandemiei când au fost forțați să închidă mall-urile, iar la AT&T încă aștept să văd ce se întâmplă cu WBD, de exemplu). Dacă o companie nu își mai crește dividendul (MSM), nu vând, dar nici nu mai adaug acelei poziții până nu se reia creșterea.
6. Niciodată nu cumpăr multe acțiuni de la aceeași companie deodată. Deși acest lucru ar putea să nu îmi aducă cele mai mari câștiguri (ce aș fi vrut să am 100 de UPS/TGT/ADM de exemplu...), îmi asigură faptul că nu cumpăr o acțiune într-un moment când este supraevaluată. Încerc să cumpăr acțiuni într-un anumit interval de preț (margin of safety), iar dacă nu am evaluat bine, faptul că le cumpăr treptat și fac Dollar Cost Averaging (DCA), mă protejează de decizii neinspirate.
7. Niciodată nu investesc banii de care aș avea nevoie în următorii 8-10 ani și încerc să am un fond de urgență de minim câteva luni de zile.
8. Orizontul investițional este de minim 20 de ani, iar astfel nu mă interesează dacă vine sfârșitul lumii sau nu, investesc pe termen lung cu disciplină, constanță și răbdare.
Cam acesta ar fi ghidul meu pentru Dividend Growth Investing, posibil să fi ratat unele lucruri, dar voi actualiza articolul, dacă este cazul.
Închei prin a vă repeta ce am afirmat la început: stați departe de această strategie, dacă considerați că nu aveți timpul/cheful necesar pentru a analiza temeinic companiile și răbdarea pentru a o pune în practică. Nu e absolut nimic în neregulă dacă investiți în ETF-uri, ele sunt o soluție extraordinară pe termen lung. Puteți oricând încerca un mix ETF-uri + DGI sau orice vă mai trece prin cap, lucrurile nu sunt albe sau negre.
Această strategie nu este cea mai minunată din lume, nici cea mai ușoară sau cea mai puțin riscantă, nici pe departe, are dezavantajele și riscurile ei. Este doar o altă strategie care ne poate aduce mai aproape de independența financiară, alături de celelalte sute de strategii de îmbogățire lentă, important este să găsim strategia cu care rezonăm cât mai bine, care are cel mai mult sens pentru noi și care ne permite să dormim noaptea cât mai liniștiți.
Mă găsiți și pe YOUTUBE
Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!
